Sunt psihoterapeut psihanalist, cu practică privată în domeniul psihoterapiei, consilierii psihologice, al coachingului și al trainingului de dezvoltare personală.
Am lucrat cu adulți, copii și cupluri în cabinet și cu grupuri de pacienți prin terapie ocupațională în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie “Alexandru Obregia” din București ca voluntar.
Practica mea privată include terapii scurte, medii și lungi pentru o gamă de dificultăți emoționale și comportamentale din sfera psihopatologiei ce include depresia, anxietatea, atac de panică, stima de sine scăzută, doliu, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburări de relațioare în cuplu, mânie si furie, adicții, abuz sexual, tulburări de natură sexuală.
Sunt absolvent al Facultății de Medicină “Carol Davila” din București și al programului de formare în psihoterapie psihanalitică al Fundatiei Româno-Olandeze de Psihoterapie Psihanalitică, membru în Colegiul Medicilor, Asociația Română de Psihoterapie Psihanalitică și în Federația Română de Psihoterapie.
Sunt certificat cu drept de liberă practică de Colegiul Psihologilor din România (cod personal 08338). Am absolvit un program de training în terapia prin joc (Play Therapy) și folosesc această metodă în lucrul cu copiii, ca metodă ce facilitează exprimarea afectelor.
Fiind certificat ca trainer (FORMATOR) de Asociația pentru Formarea Profesională a Adulților în colaborare cu Ministerul Educației și Ministerul Muncii din România și parcurgând programe ample de coaching și management leadership în străinătate îmi dau posibilitatea să desfășor programe de dezvoltare personală și traininguri educaționale cu subiecte din domeniul psihologiei și al managementului uman.
Mă implic activ în popularizarea conceptelor psihanalizei prin participări la conferințe și prin publicarea de articole în domeniul psihoterapiei psihanalitice.
Publicații si activități profesionale:
2012, Martie: “Cadrul terapeutic-suport al alianței terapeutice” – lucrare publicată în no.21/2012 al revistei “Psyvolution” (revistă on-line internațională ; cod ISSN 2068-6102).
2012, Februarie: “Sunt parinte, și mie îmi place să mă joc” – lucrare publicată în no.19/2012 al revistei “Psyvolution” (revistă on-line internațională ; cod ISSN 2068-6102).
2011, Noiembrie: “Copilul tăcut”– lucrare publicată în no.17/2011 al revistei “Psyvolution” (revistă on-line internațională ; cod ISSN 2068-6102).
2010, Iulie: Comoderator al workshopului “Criza în cabinet și protagoniștii acesteia” din cadrul celui de-al 17t-lea Congres European de Psihoterapie “Crisis: Change and Challenge “, București- organizat de Federația Română de Psihoterapie și Asociația Europeană de Psihoterapie.
2010, Julie: “Mitul androginilor în “Banchetul” lui Platon- Narcisismul și relația sa cu stadiile pre-Oedipale ale teoriei relațiilor de obiect” – lucrare publicată in no.2/2010 al revistei “Psyvolution” (revistă on-line internațională ; cod ISSN 2068-6102).
2010, Aprilie: Comoderator al workshopului “Sexualitate și filiație” din cadrul a X-a Conferință Națională de Medicină a Sexualității (cu participare internațională), Sibiu, România- organizat de Asociația Română pentru Medicina Sexualității în colaborare cu Federația Română de Psihoterapie.
2010, Februarie: “Anxietatea de abandon- abordare psihodinamică a psihopatologiei”– lector cu lucrare prezentată în Conferința Medicilor de Familie din București.
2010: “Abordarea psihodinamică a psihopatologiei copilului sub 3 ani” – lucrare publicată în Jurnalul Medicului de Familie no.2/2010, București.
2010: “Psihoterapia psihanalitică la vârstnici”– lucrare publicată în Jurnalul Medicului de Familie no.1/2010, București.