Intrebari frecvente

Ce este psihoterapia? Ce este consilierea psihologică?

Psihoterapia este o relaţie profundă de comunicare între două persoane (psihoterapia individuala), o persoană aflată într-o stare de disconfort psihic (pacientul / clientul) şi o altă persoană (psihoterapeutul) specializată în psihoterapie. În cadrul relaţiei terapeutice, împreună cu psihoterapeutul, clientul/pacientul descoperă şi analizează reacţiile, stările şi trăirile sale, cu scopul întelegerii depline a propriei persoane. Acest proces de conştientizare poate duce la non-repetarea greşelilor trecutului şi la un mai bun control al alegerilor în viaţă. Şi aceasta datorită conştientizării motivelor, sentimentelor , gândurilor şi acţiunilor care, în măsura în care rămân neconştientizate păstrează controlul iar clientul/pacientul rămâne blocat în vechile patern-uri care nu mai funcţionează suficient de adaptat . O psihoterapie oferă un spaţiu de întâlnire şi regăsire interioară, un spaţiu de dialog verbal (terapie prin vorbire, prin cuvânt) şi nonverbal. Acest spaţiu se vrea liber şi fără constrângeri ideologice, lipsit de prejudecăţi.

În esenţă, psihoterapia este un demers structurat şi organizat în care psihoterapeutul utilizează cunoştinţele sale de psihologie şi dinamică interpersonală pentru a : ajuta oamenii să rezolve diferite aspecte care îi tulbură în viaţa lor interioară sau în relaţiile cu ceilalţi; ajuta în procesul de restructurare ale unor trăsături de personalitate sau la reducerea şi eliminarea unui simptom. Psihoterapia utilizează analiza, interpretarea şi sugestia astfel încât clientul să dobândească o mai mare eficienţă personală. Toate problemele, ideile, emoţiile, fanteziile pacientului/clientului îşi găsesc dreptul la exprimare, analiză şi înţelegere. Scopul este ca în relaţie cu terapeutul, pacientul să îşi poată pune întrebările potrivite; astfel noi răspunsuri se pot transforma în soluţii eficiente de viaţă.

Psihoterapia psihanalitică este o un tip particular de psihoterapie, terapie bazată pe înţelegerea inconştientului – gânduri, percepţii, emoţii, comportamente rămase necunoscute conștientului pacientului, prin asociaţii libere de idei. Pacientul şi terapeutul stau faţă în faţă sau pacientul stă întins pe canapea, şedinţa dureaza 45 de minute, frecvenţa este între 1 şi 4 ori pe săptămână. Scopul acestui tip de terapie este să ajute omul să depăşească situaţiile de criză sau foarte stresante din viaţa sa şi să funţioneze cât mai bine posibil în familie, la servici şi în societate. Durata procesului este diferită, pentru fiecare pacient terapia terminându-se în momentul în care acesta consideră că poate funcţiona mulţumitor fără ajutorul terapeutului.

Consilierea psihologică este o formă de ajutor specializat, de durată scurtă sau medie centrată pe aspecte bine delimitate (centrată pe situaţiile din prezent şi nu pe cele din trecut), în scopul optimizării, autocunoaşterii, dezvoltării personale şi / sau în scopul prevenţiei şi remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament. Consilierul îl ajută pe client/pacient să gestioneze o situaţie de criză (emoţiile puternice care invadeaza mintea şi declanşează mecanisme de apărare disfuncţionale), îl ascultă, îl înţelege şi îl asistă în găsirea şi rezolvarea unor probleme psihologice în manieră personală. Clienţii/pacienţii se adresează de regulă consilierului pentru că trăiesc un sentiment de blocare la nivelul gândirii, sentimentelor şi comportamentului lor. Consilierul este un specialist pregătit să asculte şi să înţeleagă problemele clientului/pacientului său, să ofere o nouă perspectivă, să-şi ajute clientul să spargă vechile tipare rigide ale comportamentului dezadaptativ şi să găsească noi resurse pentru a-şi soluţiona problemele. Abordarea terapeutului care consiliază este însă una mai de suprafață, spre deosebire de psihoterapie, unde demersul este de mai mare profunzime în explorarea funcționării psihologice.

Serviciile de consiliere şi psihoterapie pot ajuta în:

• Probleme de relaţionare, în familie, în grup, în relaţiile interpersonale la locul de muncă
• Probleme legate de viaţa sexuală, abuz emoţional şi/sau sexual
• Tulburări alimentare ( bulimie, anorexie etc..)
• Stress, tulburări de stress posttraumatice
• Pierdere (doliu) şi separare
• Fobii, anxietate, atacuri de panică
• Depresie
• Sentimente de invidie şi gelozie
• Sentimentul de a fi confuz
• Sentimente de vinovăţie
• Simptome psihosomatice
• Controlul unor comportamente indezirabile şi al suferinţei în urma unor dependenţe: abuz de alcool, jocuri de noroc, droguri, agresivitate etc.. Scopul terapiei este să crească motivaţia acestor persoane pentru a renunţa la obiectul dependenţei şi de a oferi suportul psihic necesar acestui proces
• Aprofundarea cunoaşterii propriei persoane
• Dificultatea de a lua decizii
• Managementul furiei şi al crizei
• Tendinţa de a fi prea critic, de a controla prea mult……etc

Care este diferenţa dintre consiliere şi psihoterapie?

Consilierea psihologică se deosebeşte de psihoterapie. Numai psihoterapeutul poate face intervenţie psihologică pentru psihopatologie (probleme de natură clinică). Consilierul psihologic, care poate fi și psihoterapeut se focalizează în consiliere pe optimizarea subiecților umani sănătoși (ex. crearea unui sistem coerent de scopuri în viață, dezvoltarea autonomiei clienților etc.). Așadar termenii de consiliere și psihoterapie sunt termeni cu semnificație apropiată, diferențele între acești termeni tinzând în anumite situații să se estompeze, consilierea fiind deseori utilizată în anumite faze ale unui proces psihoterapeutic, definindu-se ca o subcategorie specifică psihoterapiei.
(Extras din “Ce psihoterapie sa alegem?”, Coord. Mony Elkaim, Editura Trei, 2007) .

Dacă consilierea se axează pe dezvoltarea unor abilități practice sau personale de adaptare (legate de obicei de o problemă singulară), psihoterapia se concentreaza pe suferința interioară (tristețe, anxietate, durere, doliu sau separare, abandon, frici, obsesii și compulsii, atacuri de panică….etc).

Ce este Play Therapy?

Jocul este modul spontan şi constructiv al unei persoane de a se exprima şi de aceea are o funcţie naturală şi foarte puternică pentru noi toţi, inclusiv pentru adulţi si adolescenți. Jocul, în toate formele lui, poate readuce vitalitatea şi speranţa, ne ajută să rezolvăm probleme cu care ne confruntăm, detaşaţi fiind de lumea reală. De asememea oferă posibilitatea de a înlătura, diminua şi controla sentimentele noastre de frustrare , agresivitate şi tristeţe într-un mod nedistructiv.

Când jocul spontan al copiilor ( şi adulţilor) nu mai este suficient datorită intensităţii prea mari a experienţelor sau a limitelor lor interne sufletești (sau a ambelor), terapia prin joc se poate constitui ca un mod de suport suplimentar în vieţile lor exterioare sau a limitelor lor interne ( sau a ambelor), terapia prin joc se poate constitui ca un mod de suport suplimentar în vieţile lor. De vreme ce implică mişcarea corpului, la nivel perceptual şi emoţional, terapia prin joc îi poate ajuta pe acei pacienţi/clienţi cu traume emoţionale, incomplet întelese şi trăite. Terapia prin joc este non-directivă, copiii şi adulţii având potenţialul de a alege modul lor propriu de a-şi exprima emoţiile în raport cu dificultăţile psihologice prin care trec. Această abordare permite unor copii/adulţi să aleagă mişcări corporale pentru a se exprima, în timp ce alţii preferă o combinaţie între alte metode emoţionale şi comportamentale.

Puterea terapiei prin joc vine din faptul că fiecărui copil/adult i se oferă nu doar o cale către autonomie ( importantă la copiii traumatizaţi sau matrataţi), dar şi libertatea de a alege ceea ce i se potriveşte ca tehnică de lucru la un moment dat ( ex: păpuşi de mână, ladița cu nisip, desen şi pictură, role-play… etc).

Aspecte deontologice în terapia prin joc centrată pe copil ( ..şi adult..):

• Terapeutul este interesat în mod deosebit de problemele pacientului său şi încurajează un climat cald şi conţinător al relaţiei terapeutice.
• Terapeutul acceptă necondiţionat pacientul său şi nu îşi doreste ca el să fi fost diferit în vre-un alt fel.
• Terapeutul facilitează un climat de siguranţă şi permisivitate/îngăduinţă în relaţia terapeutică aşa încât pacientul să se simtă liber să se exploreze şi să se exprime cât mai bine.
• Terapeutul este întotdeauna sensibil la sentimentale pacientului său, şi cu blândeţe scoate în evidenţă acele sentimente în aşa fel încât pacientul să se poată înţelege mai bine şi să îşi dezvolte capacitatea de a se înţelege mai bine.
• Terapeutul crede cu tărie în capacitatea pacientului său de a acţiona responsabil, respectă capacitatea şi abilitatea pacientului său de a-şi rezolva problemele şi facilitează aceste lucruri în spaţiul terapeutic.
• Terapeutul permite pacientului să-l ghideze în demersul terapeutic şi se abţine în a direcţiona demersul în joc sau conversaţie.
• Terapeutul apreciază aspectul gradual al demersului terapeutic şi nu îl grăbeşte în nici un fel.
• Terapeutul stabileşte doar acele limite terapeutice care ajută pacientul să se accepte şi să-şi dezvolte responsabilitatea în relaţii şi ataşamente.

Ce este evaluarea psihologică?

Evaluarea psihologică constă în aplicarea unor teste, care au scopul să realizeze o “fotografie” statică a personalității dumneavoastră, așa cum este ea în acest moment. Uitându-vă la această imagine, puteți vedea trăsături pe care le cunoașteți foarte bine, dar și trăsături pe care acum le descoperiți și despre care constatați că unele vă plac, altele vă plac mai puțin, iar pe altele chiar vreți să le schimbați. În evaluarea psihologică se pot găsi indicii asupra existenței unor probleme, care ignorate pot duce la conflicte în interiorul dumneavoastră sau în relațiile cu ceilalți.

Plecând de la datele oferite de această “fotografie”, puteți alege în cunoștință de cauză dacă și ce anume vreți să schimbați în viitor la această “fotografie” ( de obicei apelând ulterior la o consiliere sau mai frecvent la o psihoterapie). Evaluarea psihologică nu oferă detalii cu privire la parcursul istoriei dumneavoastră personale până în acest moment, cu privire la cauzele și motivațiile care au făcut ca “fotografia” să arate în acest fel.

Așadar evaluarea psihologică nu se suplinește consilierii sau psihoterapiei, acestea din urmă deținând și instrumentele schimbării, intervenind în dinamica proceselor mentale pe care simțiți nevoia sau doriți să le schimbați.

Ce este coachingul?

Coachingul este procesul care se concentrează pe aspectele referitoare la schimbările de comportament şi atitudine care trebuie să se petreacă pentru a obţine rezultate într-o direcţie dorită. Abordarea participativă în procesul de coaching are drept scop să-i facă pe oameni să gândească singuri pentru a găsi cele mai adecvate soluţii productive. Coach-ul ( antrenorul /acompaniatorul /facilitatorul ) vă pune la dispoziţie o varietate de atitudini, modele, tehnici şi resurse care să vă ajute să identificaţi şi să aplicaţi soluţiile proprii.

El crează un mediu securizant, de acceptare necondiţionată, fără a fi expus la critici sau judecăți. Procesul de coaching poate uşor şi rapid să aducă rezultate privind atingerea scopurilor. Coachingul poate fi de mai multe feluri: Life coaching (coaching pentru viaţa de zi cu zi), Business coaching ( coaching în afaceri şi activităţi antreprenoriale) …etc, găsindu-şi aplicabilitatea în multe domenii de activitate. În principiu, coachingul lucrează astfel încât strategiile, scopurile dumneavoastră să fie clarificate şi un plan de acţiune să fie schiţat, implementat şi evaluat.

Coachingul nu este o psihoterapie sau o consiliere psihologică.

Serviciile de coaching pot ajuta în:

• Dezvoltarea fiinţei la nivelul vieţii personale (Life Coaching) si profesionale ( în setarea de abilităţi specifice şi puternice care vă ajută să faceţi schimbările necesare şi să vă dezvoltaţi în maniera în care doriţi: Executive Coaching si Team Coaching- în organizaţii).
• Construieşte, dezvoltă şi redefineşte capacităţile şi talentul fiecărei persoane pentru a-şi atinge obiective pe termen scurt şi lung.
• Oferă sprijin în clarificarea dificultăţilor actuale, în a vă găsi propriile soluţii, a vă stabili obiective şi a vă bucura de ceea ce faceţi.
• Trecerea de la planuri şi strategii generale la planuri concrete şi trecerea la acţiune (clarificarea scopurilor, evaluarea eforturilor, focalizare eficientă pe acţiuni).
• Acţionează la nivelul motivaţiilor personale profunde pentru a facilita atingerea obiectivelor profesionale.
• Spargerea barierelor mentale care vă despart de scopurile dumneavoastră.